Pistolul lui Cehov

„La commedia è finita!” Aceasta este replica de final a lui Canio, după ce îl înjunghie pe Silvio, după care cortina coboară si ascunde corpurile neînsuflețite a celor doi îndrăgostiți.

Așa deci, socialiștii au mai demonstrat odată că știu să joace mai bine „popa prostul” decât șah, iar aventura cu demiterea Președintei  Curții Constituționale Dna Domnica Manole „è finita”, așa cum era și de așteptat – cu dizolvarea parlamentului. Să le luăm deci de la un capăt.

Toată daravela a început vineri,  23 aprilie 2021,  când pe neprins de veste,  53 deputați au  „descoperit” niște „vicii de procedură” vechi de doi ani și au decis să abroge hotărârea parlamentului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională. In aceeași zi au trimis la Curte  un streikbrecher, pe care doar ei știu de pe unde l-au găsit, după care s-au dus să bea șampanie.

Imediat după ședința parlamentului a fost convocat Consiliului Suprem de Securitate, după care  Președinta Maia Sandu a calificat deciziile  Parlamentului ca fiind „un atac fără precedent la ordinea constituțională”. Domnia sa a cerut organelor de forță să nu se lase antrenate în acțiuni neconstituționale, iar procuraturii să ancheteze evenimentele de azi ca uzurpare a puterii în stat. Datorită gravității situației, a făcut apel la sprijinul comunității internaționale.

O voi contrazice pe dna Președintă. Precedentul există, chiar dacă unii preferă să nu-și amintească de el. De fapt acesta este și motivul pentru care am și decis să înșir pe hârtie aceste rânduri – pentru a discuta despre rolul  precedentului in drept și politică. Ar mai fi un detaliu unde n-aș fi întru totul de acord cu dna Președintă. Analizând toate răzmerițele provincialele din politica moldovenească din ultimii ani, aventura cu „revocarea”  Dnei Manole, doar „atac la ordinea constituțională” nu a fost, ci mai degrabă cea mai mare tâmpenie posibilă. Dar să le luăm pe rând.

A fost sau nu acest atac la ordinea constituțională „fără precedent”?

Întro altă zi de vineri, la 3 mai 2013, în ajun de Paște, la fel pe neprins de veste și neașteptat de nimeni, Parlamentul a adoptat în regim fulger Legea nr. 109 pentru modificarea și completarea Legii cu privire la Curtea Constituțională și la Codul jurisdicției constituționale. Esența acestor modificări consta în dreptul Parlamentului de a ridica mandatele judecătorilor constituționali (chiar și a celor care au fost desemnați de alte autorități – Guvern, CSM) pe motiv de „pierdere a încrederii”.

Parlamentul a votat în aceeași zi legea în doua lecturi. Monitorul Oficial a primit indicații de la Guvern să fie gata pentru emiterea unei ediții speciale, fiind in așteptarea textului final promulgat de Președinte, care urma să fie publicat în aceeași zi. Sâmbătă, în ajun de Paști, era planificată o ședință de urgență a Parlamentului unde urma să fie adopte hotărârea de revocare a judecătorilor, iar MAI deja avea planul de preluare a controlului asupra edificiului CCM.

Planul n-a funcționat din doua motive: a) reacția externă și b) refuzul neașteptat al președintelui Timofte de a promulga această lege.

Imediat după votarea proiectului în prima lectură (!), Președintele Comisiei de la Veneția, Dl Gianni Buquicchio, a venit cu reacție foarte dură față de acest atac la Curtea Constituționale, in care se menționa:

„O astfel de prevedere vine în contradicție directă cu standardele europene privind justiția constituțională si reprezintă o încălcare evidentă a articolului 137 din Constituția Moldovei. Instituția Curții Constituționale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor Curții la necesitatea „încrederii” din partea Parlamentului vine în contradicție evidentă cu scopul în sine al unei Curți Constituționale. Încurajez Parlamentul cu insistența să nu adopte această lege. Decizia privind constituționalitatea acestei norme îi aparține componenței curente a Curții Constituționale”.

La distanță de o oră, după votarea legii în a doua lectură,  a urmat reacția Vicepreședintelui Comisiei Europene, dnei Catherine Ashton și Comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Štefan Füle, care au cerut imperativ ca acest proiect să nu fie promovat. În Declarația acestora se menționa următoarele:

„Am aflat cu mare îngrijorare despre adoptarea unei modificări la Legea cu privire la Curtea Constituțională a Republicii Moldova care permite revocarea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul în care aceştia nu beneficiază de „încrederea” Parlamentului. Această lege, precum şi o serie de alte legi importante care privesc chestiuni fundamentale pentru asigurarea funcţionării democraţiei în Moldova, au fost adoptate cu o grabă extremă şi fără o consultare adecvată cu societatea din Moldova sau cu respectarea corespunzătoare a standardelor europene cu privire la reforma constituţională, în special ale celor de la Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei.  Îndemnăm liderii politici din Moldova să nu piardă din vedere impactul de lungă durată al deciziilor lor, inclusiv în ceea ce privește atingerea aspiraţiilor Moldovei”.

În discuția telefonica cu ex-premierul de la acea vreme, dl I. Leanca, Dl. Štefan Füle a lăsat clar să se înțeleagă că punerea în aplicare a acestui proiect  va însemna blocarea negocierii acordului de asociere între Moldova și UE. În a doua jumătate a aceleiași zilei, a urmat reacția  Secretarul General al Consiliului Europei, dl Thorbjørn Jagland, a declarat:

„Aceste amendamente şi modul în care au fost adoptate creează riscul de subminare a independenţei şi echilibrului instituţional. Iar modificările recente cu privire la Curtea Constituţională prezintă o îngrijorare specială, aşa cum modificările înaintate par să fie în contradicţie cu Constituţia Moldovei, dar şi cu standardele europene privind justiţia constituţională. […] La mijloc se află coerenţa şi credibilitatea parcursului european al ţării”.

A doua zi, sâmbătă a urmat reacția la fel de dură a Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dl Jean-Claude Mignon, iar la 8 mai 2013, Curtea Constituțională a României, (la fel ca și în 2021) a venit in sprijinul Curții Constituționale din Moldova, condamnând:

„[…] orice inițiativă, oricare ar fi sursa de proveniență, puterea legiuitoare, executivă sau judecătorească, prin care se tinde la știrbirea independentei judecătorului constituțional, la alterarea separației și echilibrului dintre puteri și la nerespectarea principiilor fundamentale ale statului de drept”.

Datorită presiunilor externe, președintele Republicii Moldova, dl Nicolae Timofte, a refuzat promulgarea  Legii nr. 109 din 3 mai 2013 și a restituit-o Parlamentului pentru reexaminare. Astfel, aceasta aventură s-a prăbușit. Mai târziu legea a fost declarată neconstituțională de către CCM.

Marii „absenți din peisajul” protestatar ale acelor timpuri au fost „directorii de conștiință socială” a timpurilor noastre –  brava noastră societate civilă! Tăcerea acestora se explica în mare parte prin „relația specială” pe care o aveau cu puterea de la acea vreme și cu granturile de milioane, injectate  aiurea pentru producerea  a tone de maculatură – a   sute de planuri, strategii, concepții etc., pe care nimeni nu le-a citit și de care nu-și mai amintește nimeni astăzi.

Așa deci, revenind la afirmațiile dnei Președintă că am asistat la  „un atac fără precedent la ordinea constituțională”. Precedentul a existat și spre deosebire de aventura socialiștilor, pericolele erau mult mai reale, iar reacțiile externe au fost mult mai dure de cât in 2021.  Dna președintă Sandu, la acea vreme era membru de guvern și cel mai probabil ține minte bine acest trist episod din istoria țării pe care o astăzi conduce.

O chestie amuzantă – zilele trecute i-am zărit în preajma CCM „apărând-o” de „uzurpatori”, și mâncând plăcintele oferite cu atâta grijă de respectabilul avocat Digore, pe unii dintre cei care în 2013 au instigat și aplaudat aventura cu retragerea judecătorilor de la CCM pe motiv de „pierdere de încredere”…, dar asta e cu totul altă poveste.

Istoria se repetă prin ea însăși – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă

După cum spunea Marx,  istoria se repetă prin ea însăși – dacă în 2013 a fost ca tragedie, în 2021 ca farsă. De aceasta dată, Parlamentul a recurs la o fraudă juridică de doi bani, ce constă în anularea a actului de numire dnei Domnica Manole. Există în drept un principiu, care se învață la anul I la TGD, potrivit căruia abrogarea unui act juridic care a produs efecte juridice – nu înlătură efectele deja produse de acest act, acesta considerându-se consumat. Deoarece in Moldova principiile de drept au valoare doar în aulele universitare, de-a lungul anilor au avut loc mai multe astfel de încălcări, formându-se astfel o bogată jurisprudență a CCM, care a „dat viață” acestui principiu, transformându-l în norme juridice de nivel constituțional.

Bine, dar așa un fleac cum este jurisprudența CCM, nu poate stăvili erupțiile de creativitate a gândirii juridico-șahmatiste de pe malurile Bâcului! De aceasta data, șmecheria a fost camuflată printr-o „beție de cuvinte ”, devenită anecdotică între timp, care sună cam așa: „retragerea cu efect pentru viitor a actului administrativ individual ilegal favorabil”.

Domnul deputat socialist Vasile Bolea, articula cadențat aceasta logoree de la tribuna centrala a Parlamentului, cu o voce gravă de parcă intona imnul URSS, iar privirea sa semăna cu cea a sultanului Mahomed al II-lea care anunța Căderea Constantinopolului.  

Marea enigmă cară rămâne nedezlegată este: care a fost rațiunea acestui pas, care din start era sortit eșecului?  Pentru orice om cu mintea trează, era evident că aceste două hotărâri de parlament vor fi anulate de CCM în doi timpi și trei mișcări – cu toate „efectele sale de viitor”! Nu cred că cineva a avut măcar cel mai mic dubiu în acest sens. Capacitatea tehnică a CCM de anula ilegalitățile votate de Parlament, este mult mai mare de cât capacitatea Parlamentului de a  vota altele noi.

La fel de clar era pentru orice om cu mintea treaza că această situație va fi exploatată cu abilitatea de către președinta Dna M. Sandu și grupul său politic, care n-au ezitat să recurgă la tradiționala retorică inchizitorie, reclamând uzurparea puterii de stat, captivitate statului, corupția politicienilor etc., pentru a-l termina pe I. Dodon!  Doar un naiv, sau un începător în politică  n-ar fi exploatat la maximum aceasta această tâmpenie „ilegal favorabilă” cu toate „efectele” sale „de viitor” servită pe tavă, cu atâta generozitate de Igor Dodon!

PAS n-a ezitat să-și mobilizeze electoratul, exploatând la maximum gafa socialiștilor, pentru a-și mobiliza electoratul în preajma alegerilor anticipate, (care de altfel, după aceasta aventură au devenit iminente).  Eu nu știu daca Dl Dodon, realizează că prin propriile acțiuni el a spulberat și bruma de credibilitatea pe care o avea in disputa cu Președinta M. Sandu referitoare la existența/inexistența circumstanțelor ce justifică dizolvarea parlamentului.

De fapt, Igor Dodon a oferit societății și lumii întregi un ultim argument că acest parlament, chiar este sărit de pe fix! Cele două hotărâri ale Parlamentului, au avut efectul puchiului GKCP-ist din 91, care în ardoarea de salva imperiu de la moarte, prin acțiunilor lor  au făcut această moarte iminentă!

 „Pistolul lui Cehov”

„Pistolul lui Cehov” este un principiu dramatic potrivit căruia: dacă în primul act al piesei, pe perete atârnă o armă, atunci în al doilea sau în al treilea act, cineva va trage cu ea. Cam aceasta este și logica precedentului în drept și în politică.

Un jurist pe care îl respect și opinia căruia pentru mine contează, spunea recent: „mizeriile de astăzi sunt un rezultat firesc al mizeriilor anterioare”. Merită să ne gândim la logica acestei afirmații. Cândva, unora le convenea să revoce judecătorii constituționali ca să se răzbune pe ei – asta au și făcut la acea vreme. Astăzi, acelorași personaje le convine să-i apere de „uzurpatori”,  și  instalează corturi și duc plăcinte calde în fața Curții Constituționale” .

Guvernarea de pe vremea lui Plahotniuc, a folosit într-un mod inadmisibil instrumentele represive ale statului pentru a-și atinge anumite scopuri politice. Conștient sau nu, în acest mod a fost creat un precedent pe care, cei care l-au succedat la putere, au încercat din prima să-l folosească împotriva aceluiași Plahotniuc. Lupta pentru controlul asupra procurorului general, sugerează cât se poate de clar asupra acestui lucru.

În 2019, când Parlamentul a proclamat Republica Moldova ca stat captiv (în timp ce guvernul era în demisie  iar întreaga putere era în mâinile Președintelui si Parlamentului), trebuia sa fie conștient că la un moment dat cineva va invoca acest precedent, pentru a justifica o decizie abuzivă (cum a fost revocarea dnei Manole). Orice putere viitoare, care va dori după alegeri sa preia controlul total asupra administrație de stat, să întrerupă ilegal mandatele unor demnitari, vor face exact același lucru – va adopta o declarație că statul, spre exemplu, „se află sub controlul extern din partea cancelariilor occidentale”, etc., pentru a epura pe toți indizerabilii și a institui controlul asupra puteri de stat, eludând procedurile legale. (apropo, socialistul Pascari deja a declarat acest lucru).

Atunci când sub pretextul luptei cu corupția și nobilul pretext de „a face curățenie”, se încearcă instituirea unui control asupra justiției, eludând mecanismele legale, trebuie să înțelegem că astfel se creează un precedent. Cei care vor veni după actualii, vor face exact același lucru – vor lustra tot ce au investit in funcții predecesorii!

Atunci când o putere, fără să analizeze obiectiv o problema, vine in parlament si taie în legislați ca în varză la drapata și la stânga, doar pe motiv că proiectele au aparținut predecesorilor săi (vezi anularea programului prima casa, sau anularea bonurilor de masa) trebuie să accepte că cei care vor veni după ei, vor face exact același lucru!

Cei care și-au chemat susținătorii cu corturile în fața CCM, „să apere Curtea Constituțională de uzurpatori”, organizând un miting in fața Curții în timp ce aceasta se afla în deliberare, trebuie să fie conștienți de faptul, că în viitor vor apărea și alți „susținători”, care  sub alte lozinci vor instala corturi pentru a „sprijini” Curtea să ia cu totul alte decizii.

Aș fi fost bucuros daca aș putea să-i pun dl Dodon  următoarele întrebări:

• Atunci când domnia sa, fiind președinte și declara ca nu va numi niciodată un guvern din care nu fac parte socialiștii, conștientiza faptul că astfel a creat un precedent, pe care succesoarea sa l-a urmat cu în oglidă  – refuzând să învestească un guvern daca acesta nu va fi controlat din parlament de către PAS?
• Este conștient dl Dodon că atacând sistematic de-a lungul anilor, principiile regimului parlamentar, s-a lipsit pe sine însuși de argumente și credibilitate în polemica cu actuala președintă?

Acționând așa cum a acționat, dl I. Dodon de fapt a de-legitimizat mesajele despre limitările pe care le are un președinte într-un regim parlamentar, pavând astfel calea spre dizolvarea unui parlament funcțional.

Exact în aceeași ordine de idei. Atunci când președinta țării, fiind conștientă ca activează într-un regim parlamentar, a semnat decretul de dizolvare a unui parlament perfect funcțional, cu titlu de sancțiune pentru falsă incapacitate de a investi un guvern, trebuie să accepte că astfel domnia sa a instituit un precedent pentru succesorul său, care destul de probabil va face același exact același lucru. Astfel, parafrazându-l pe juristul la care m-am referit mai sus,  „mizeriile de mâine vor fi rezultatul firesc al mizeriilor de astăzi”. 

Lipsa totala de respect pentru anumite principii, a transformat viața publică întro bulibășeală provincială. Interesul de moment a devenit parte a culturii politice – o cultura a ignorantei, conjuncturismului și ipocriziei – care de fapt, guvernează politicile publice. Statul de drept nu presupune doar asumarea retoricii justițiare cu scopul de a acumula cat mai multă putere sau de a-ți băga oponenții la pușcărie. Statul de drept presupune mai întâi de toate respect pentru anumite principii, pe care le aplici în raport cu tine, la fel de ferm, cum le opui altora.

Este adevărat că marea majoritate a politicienilor au o viață publică scurta, care se limitează la un ciclu electoral de 4 ani. Astfel, cea mai mare parte a energiei acestor 4 ani este concentrată pe supraviețuire, pentru a obține alți 4 ani. Astfel, pe cei mai mulți îi doare fix in cot de precedentele care le creează prin acțiunile lor, deoarece știu bine că cel mai probabil – lor nu li se vor aplica.

Nu-mi fac nici o iluzie ca aceste rânduri vor determina pe cei vizați să-și schimbe năravul. Nici o șansă – toate vor rămâne așa cum sunt. Din acest motiv, acest text  este dedicat mai degrabă judecătorilor constituționali, care au trecut primul „botez cu focul” în mandatul lor.

Spre deosebire de politică, în dreptul constituțional precedentul reprezintă unul dintre cele mai importante izvoare formale ale dreptului și are un caracter imperativ. În dreptul constituțional precedentul poate crea dreptul propriu zis, la fel cum îl poate să-l distrugă. Nu întâmplător doctrina „Stare Decisis” își are origina inca in dreptul roman.

Politica, atrage nebunii și aventurierii ca muștile la miere. În aceste condiții, un judecător constituțional, trebuie să știe să se detașeze de situația de moment, să se plaseze „out of the box” și să cântărească atent efectele de viitor ale deciziilor adoptate, să înțeleagă – în ce direcție va împușca această armă, dacă mâine va ajunge pe mâna unor astfel de nebuni.

Alexandru Tănase

Bishkek 2021