• Caută

Azi,

Echilibrul dintre conceptul de „jurnalism responsabil” și efectul descurajator al sancțiunilor aplicate jurnaliștilor

Scris la data de de catre Alexandru Tănase

poza_blog (1)Cu trei ani în urmă am scris un articol referitor la libertatea de exprimare, care se numea Libertatea de exprimare şi strigătul „Foc!” într-un teatru aglomerat. În acel articol m-am referit la Hotărârea Curtii Supreme din SUA în cauza Schenck v. Statele Unite, unde judecătorul Oliver Wendell Holmes Jr. a făcut o afirmație devenită antologică în timp: “cea mai strictă protecţie a libertăţii de exprimare nu va proteja o persoană care strigă în mod mincinos „Foc!” într-un teatru aglomerat, cauzând panică, iar publicul să se calce în picioare în graba către ieşire”. Pentru a înțelege importanța acestei aserțiuni, trebuie să ținem cont că Oliver Wendell Holmes Jr. este considerat ca fiind unul dintre cei mai liberali judecători din istoria SUA. Schenck v. Statele Unite este acel caz singular, în care toate părţile au fost de acord că dreptul la liberă exprimare nu este la fel de important ca alte drepturi.

Mi-am amintit de acest articol în contextul recentei hotărâri a Curții Europene în cauza Bédat v. Elveția. În ultimele decenii, ne-am obișnuit cu faptul că CEDO, atunci când examina cazurile legate de libertatea de exprimare, punea la baza abordărilor sale interesul pe care îl are o societate democratică de a menține un grad cât mai ridicat de protecție a libertății de exprimare și rolul presei în calitatea sa de „câine de pază al democrației”. În trecut, erau extrem de rare cazurile când Marea Cameră se distanța de jurisprudența sa anterioară, reiterând constant prioritatea protecției conferite jurnaliștilor de art. 10 în raport cu alte valori ocrotite de Convenția Europeană.

Cu toate acestea, s-ar părea că în ultimii ani asistăm la o ușoară schimbare de optică a Marii Camere a Curții Europene. Bunăoară, la 15 iunie 2015 Marea Cameră a adoptat hotărârea în cauza Delfi AS v. Estonia, unde a constatat că un portal de știri este responsabil pentru comentariile ofensatoare postate de cititorii săi. Și în acest caz, la fel la în Bédat, Camera adoptase o decizie prin care constatase unanim că nu avuse loc o încălcare a articolului 10 al Conventiei. Aceeași situație o găsim și în cauza Bédat, unde Marea Cameră s-a pronunțat asupra necesității aplicării unei amenzi dlui Bédat, modificând decizia Camerei, care constatase că articolul 10 fusese încălcat. Pentru a întelge logica hotarârii Marei Camere în cauza Bédat, este necesară o ușoară incursiune în circumstanțele speței.

Astfel, la 15 octombrie 2003 dl Bédat a scris un articol în revista săptămânală L’Illustré despre procedurile penale intentate împotriva unei persoane (M.B.) care, fiind la volanul mașinii sale, a lovit mai mulți pietoni, accidentând mortal trei persoane și rănind alte opt. În articolul dlui Bédat era inclusă o descriere personală a lui M.B., un rezumat al întrebărilor adresate de poliție și judecătorul de instrucție, precum și răspunsurile lui M.B.. De asemenea, se menționa că M.B. era acuzat de omor săvârșit cu premeditare și că acesta a lăsat impresia că nu simte nici o remușcare. În articol mai erau prezentate și copiile fotografiilor unor scrisori ale lui M.B., trimise judecătorului de instrucție. Mai târziu, după mai mult de o jumătate de an, procuratura a intentat un dosar penal împotriva jurnalistului pentru că a publicat documente secrete, fiind acuzat de încălcarea art. 293 din Codul penal elvețian. Din anchetă a reieșit faptul că una dintre părțile în proces, care cerea repararea prejudiciilor aduse de M.B., pierduse o copie a dosarului în incinta unui centru comercial. O persoană necunoscută a adus această copie la sediul revistei, care a și publicat articolul contestat. Dl. Bédat a fost găsit vinovat de difuzarea publică a documentelor, care urmau a fi considerate parte din secretul urmăririi penale și i-a fost aplicată o amendă în mărime de 2.667 de euro.

La 1 iulie 2014, Camera Curții de la Strasbourg, cu patru voturi pro și trei contra, a constatat că articolul a relatat un caz important și a considerat că sancțiunea aplicată dlui Bédat nu a corespuns unei necesități sociale presante, nu a fost suficient de argumentată și a fost disproporționată. Admițând importanța păstrării principiului secretului investigațiilor penale, majoritatea membrilor Camerei au fost de părerea că nu a existat nici o dovadă precum că publicarea informațiilor confidențiale au afectat drepturile persoanei în cauză, nici în partea ce ține de prezumția nevinovăției, și nici în cea ce ține de dreptul la un proces echitabil. Din cauza riscului apariției unui efect de descurajare a jurnaliștilor care relatează despre crime importante și dosare aflate pe rol, precum și din cauza caracterul relativ sever al sancțiunii, cu votul majorității Camerei s-a constatat că amenda penală aplicată dlui Bédat a încălcat art. 10 al CEDO.

La 29 martie 2016 Marea Cameră a ajuns la o concluzie contrară, pronunțându-se asupra necesității aplicării, într-o societate democratică, a unei amenzi dlui Bédat. După cum am menționat mai sus, Marea Cameră reiterează protecția conferită jurnaliștilor de art. 10 al Convenției, precizând însă că această protecție este condiționată de faptul că jurnaliștii „acționează cu bună-credință, în scopul furnizării unei informații precise și fiabile, în concordanță cu principiile jurnalismului responsabil”. Revenind la conceptul de „jurnalism responsabil”, Curtea a reținut că acesta:

“(…) nu se limitează la conținutul informațiilor care sunt colectate și/sau diseminate prin mijloace jurnalistice (…) [el] cuprinde, de asemenea, legalitatea comportamentului unui jurnalist, și faptul că încălcarea legii de către jurnalist reprezintă o circumstanță relevantă, deși nu una decisivă, atunci când se stabilește dacă el sau ea a acționat în mod responsabil” (§ 50).

Marea Cameră a luat în considerare șase criterii atunci când a ponderat drepturile concurente în această cauză: dreptul la un proces echitabil și prezumția nevinovăției (art. 6 § 1.), precum și dreptul la viață privată și cel al reputației (art. 8.), pe de o parte, și libertatea de exprimare, pe de altă parte (art. 10).

1. Modul prin reclamantul a intrat în posesia informațiilor în cauză: Marea Cameră constată că, deși dl Bédat nu a obținut informațiile prin mijloace ilegale, totuși, în calitate de jurnalist profesionist, el trebuia să fie conștient de caracterul confidențial al informațiilor.

2. Conținutul articolului contestat: În calificarea articolului despre M.B., discutat în prezenta cauză, Marea Cameră a afirmat că articolul descria “o imagine extrem de negativă despre el, adoptând un ton aproape batjocoritor” (§ 60); avea “un ton senzaționalist” și formula o serie de întrebări, “la care autoritățile judiciare au fost chemate să răspundă, atât la etapa anchetei, cât și la etapa judecății” (§ 61).

3. Contribuția articolului contestat la o dezbatere de interes public: Marea Cameră a decis că dl Bédat nu a reușit să demonstreze “în ce fel publicarea înregistrărilor de interviuri, declarațiilor soției acuzatului și medicului, precum și a scrisorilor acuzatului, cu privire la aspecte banale ale vieții sale de zi cu zi în detenție, trimise de acesta judecătorului de instrucție, ar fi putut contribui la o dezbatere publică privind ancheta aflată în curs de desfășurare” (§ 66).

4. Influența articolului contestat asupra procedurilor penale: potrivit Marii Camere este “incontestabil faptul că publicarea unui articol formulat în așa mod, în timp ce ancheta era încă în desfășurare, antrena un risc inerent de influențare, într-un fel sau altul, a cursului procedurilor judiciare, fie în partea ce ține de activitatea judecătorului de instrucție, deciziile reprezentanților acuzatului, pozițiile părților ce solicitau repararea prejudiciilor, fie în cea ce ține de obiectivitatea instanței de judecată, indiferent de componența acesteia” (§ 69). Cea mai intrigantă concluzie a Marii Camere este că: “nu poți aștepta de la un guvern să furnizeze probe ex post facto cu privire la un astfel de articol asupra desfășurării unui anumit set de proceduri. Riscul de influență asupra unei proceduri justifică în sine adoptarea unor măsuri de descurajare de către autoritățile naționale, cum ar fi interzicerea divulgării informațiilor secrete” (§ 70).

5. Cu privire la încălcarea vieții private a acuzatului: Marea Cameră constată că, atunci când articolul contestat a fost publicat, M.B. se afla în închisoare și, prin urmare, într-o situație de vulnerabilitate. Mai mult decât atât, nu există nici o dovadă că el a fost informat cu privire la publicarea articolului și a informațiilor care au fost relatate în acesta. În plus, M.B., probabil, suferea la acel moment de tulburări psihice, fiindu-i sporită astfel vulnerabilitatea. Marea Cameră constată că: “în aceste condiții, nu li se poate imputa autorităților cantonale faptul că au considerat, în scopul îndeplinirii obligației lor pozitive de a proteja dreptul lui M.B. la respectarea vieții sale private, că ei pur și simplu nu pot aștepta până când M.B. însuși va lua inițiativa de a veni cu o acțiune civilă împotriva reclamantului, și, în consecință, de a opta pentru o abordare activă, chiar și una care ar implica urmărirea penală” (§ 78).

6. Proporționalitatea sancțiunii impuse: Marea Cameră reamintește că “este adevărat că poziția dominantă a instituțiilor statului necesită ca autoritățile să dea dovadă de reținere în a recurge la proceduri penale”, însă “cu toate acestea, în speță, Curtea consideră că recurgerea la proceduri penale și sancțiunea aplicată reclamantului nu au constituit o ingerință disproporționată în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare” (§ 81).

Pornind de la aceste argumente, Curtea reținut că nu există nici un motiv solid de a substitui opinia instanțelor naționale cu cea a Curții. Având în vedere marja de apreciere de care dispun statele și faptul că exercițiul de punere în balanță a drepturilor a fost realizat în mod corespunzător de către Curtea Federală Elvețiană, Marea Cameră a ajuns la concluzia că nu a avut loc nici o încălcare a art. 10.

Un detaliu foarte important al acestei hotărâri constă în faptul că Marea Cameră menționează expres necesitatea stabilirii unui echilibru între interesele concurente de protecție a vieții private, garantate de articolul 8, și a libertății de exprimare, garantate de articolul 10, sau în situația de conflict între dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6, și libertatea de exprimare.

În ce constă conceptul de ”jurnalism responsabil”?

Esența conceptului de ”jurnalism responsabil” presupune așteptarea potrivit căreia un jurnalist, difuzând public unele informații, nu trebuie să încalce legea atunci când altcineva și-a încălcat obligația de confidențialitate și jurnalistul a făcut rost de informații într-un mod legal. În linii generale, logica acestui principiu este destul de clară și nu m-aș lansa în a o combate. Cu toate acestea, întrebarea care mi-a apărut în față când am aflat de hotărârea Marii Camere în cauza Bédat v. Elveția este următoarea: cum va fi reconciliat principiul jurnalismului responsabil cu alte interese inerente exercitării în mod independent a profesiei de jurnalist? În ce măsură principiul „jurnalismului responsabil” poate fi îmbinat cu dreptul jurnaliștilor de a-și proteja sursele și care va fi responsabilitatea jurnaliștilor pentru publicarea scurgerilor de informații?

Dacă ar fi să analizăm cele mai cunoscute scurgeri de informații din ultimii ani, WikiLeaks și Panama Papers, este evident că în amble cazuri jurnaliștii care au publicat aceste informații nu au făcut rost de informații într-un mod legal. În același timp, este absolut evident că aceste două scurgeri publicate erau subiecte de interes public. Nu voi greși prea tare dacă voi afirma că ambele au răspuns anumitor necesități sociale. Este curios care ar fi impactul unei eventuale aplicări a rațiunilor hotărârii Marii Camere în cauza Bédat v. Elveția la aceste două scurgeri majore, care indubitabil au încălcat atât procedurele legale de acces la asemenea gen de informații, iar cei care le-au publicat erau conștienți de faptul că de aceste informații nu s-a făcut rost în mod legal.

Nu mi-am propus o analiză critică a hotărârii Marii Camere în cauza Bédat v. Elveția. Sunt de părerea că hotărârile Curții Europene nu au învingători și învinși. În ciuda efectului particular pe care îl produce în privința petiționarilor și statelor semnatare la Convenție, orice hotărâre a Curții Europene este în favoarea democrației și consolidării mecanismelor de protecție a drepturilor omului. Acest articol denotă mai degrabă o ușoară îngrijorare referitoare interpretarea și aplicarea principiilor din Bédat v. Elveția în „noile democrații” din estul Europei. Acolo unde sistemele judecătorești nu sunt suficient de mature sau suficient de independente, instanțele naționale ar putea ceda tentaţiei de a folosi hotărârea Marii Camere în cauza Bédat v. Elveția contrar rațiunii sale, instituind practici judiciare restrictive, ceea ce ar fi absolut greșit. Din aceste considerente, este necesar ca instanțele naționale, atunci când vor recurge la invocarea conceptului de „jurnalism responsabil” sau la invocarea unor spețe ca Bédat v. Elveția sau Delfi AS v. Estonia, să pornească de la spiritul Convenției și de la importanța articolului 10 în sistemul Convenției, astfel încât eventualele sancțiuni aplicate jurnaliștilor să nu aibă un efect descurajator pentru presă de a trata subiectele de mare interes public. Mai mut ca atât, nimic nu împiedică instanțele naționale să stabilească standarde mai înalte în materie de protecție a valorilor articolului 10 din Convenție decât o face chiar și Marea Cameră a Curții Europene.

CC-BY-2.0-Rachel-Hinman

Libertatea de exprimare este dreptul tău – Fotografie de Rachel Hinman (CC-BY 2.0)

Comentariile sunt închise.

comenteaza

Din activitatea politică

ultimele ştiri şi noutăţi

Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...

Citeşte ştirea

Alexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei

Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...

Citeşte ştirea

(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment

Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...

Citeşte ştirea
Urmăreşte-i activitatea
acum şi pe conturile:
Twitter Alexandru Tanase si Facebook Alexandru Tanase