• Caută

Azi,

Alexandru Tănase: Până la eliminarea deficienţelor de sistem din actuala Constituţie, justiţia constituţională rămâne a fi un element cheie al echilibrului instituţional şi social din Moldova

Scris la data de de catre Alexandru Tănase

În perioada 1-2 iulie curent, o delegaţie a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, condusă de judecătorul Alexandru Tănase, a participat la cel de-al 13-ea Congres internaţional dedicat dreptului constituţional comparat şi european, care s-a desfăşurat în oraşul german Regensburg.

La Congres au fost puse în discuţie evoluţiile în jurisprudenţa curţilor constituţionale în domeniul drepturilor omului şi statului de drept sub influenţa sistemului CEDO şi a Cartei drepturilor fundamentale a UE. Participanţii la Congres au discutat, de asemenea, despre poziţia curţilor constituţionale privind problema suveranităţii naţionale în contextul integrării europene.

În cadrul şedinţei plenare de deschidere a lucrărilor Congresului, Alexandru Tănase a prezentat participanţilor analiza jurisdicţiei Curţii Constituţionale a Republicii Moldova în domeniul drepturile fundamentale. În mesajul său către participanţi, oficialul moldovean s-a referit la rolul Curţii Constituţionale în asigurarea respectării drepturilor omului, în special, prin exercitarea controlului constituţionalităţii legilor, precum şi prin avizarea iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

În acelaşi timp, Alexandru Tănase a subliniat că, în sistemul instituţiilor statului, Curtea Constituţională joacă un rol crucial, deoarece de modul în care Curtea Constituţională înţelege să interpreteze Constituţia depinde, în ansamblu, asigurarea statului de drept. „Prin poziţia lor în sistemul de drept, curţile constituţionale atribuie substanţă reală valorilor constituţionale. În acest context, doar instanţele constituţionale libere, viguroase şi vizionare pot da glas supremaţiei spiritului Constituţiei, şi implicit democraţiei”, a menţionat judecătorul Curţii Constituţionale.

Alexandru Tănase a pus în evidenţă experienţa constituţională a Republicii Moldova. „Republica Moldova este o democraţie tânără care trebuie să înfrunte provocări ce ţin de asigurarea echilibrului instituţional şi social. Până la eliminarea deficienţelor de sistem din actuala Constituţie, justiţia constituţională rămâne a fi un element cheie al echilibrului instituţional şi social din Moldova”, a declarat Alexandru Tănase.

La Congres au luat parte reprezentanţi din 23 de state de, preşedinţi şi judecători ai curţilor constituţionale şi instituţiilor similare, mediului academic, autorităţilor publice cu activitate în domeniul juridic. Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Regensburg şi Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ).

Sursa: constcourt.md

 

 

comenteaza

Adresa de email nu va fi publicată. Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Din activitatea politică

ultimele ştiri şi noutăţi

Alexandru Tănase a fost ales Preşedinte al Curţii Constituţionale

Alexandru Tănase a fost ales noul preşedinte al Curţii Constituţionale. Decizia...

Citeşte ştirea

Alexandru Tănase a participat la aniversarea a 15-a a Curţii Constituţionale a Letoniei

Judecătorul Alexandru Tănase a participat la Conferinţa internaţională dedicată...

Citeşte ştirea

(interviu) Alexandru Tănase: eventualitatea unor alegeri anticipate nu ţine de norma legală, ea ţine de situaţia politică la moment

Zile numărate. Atat i-ar mai rămâne actualului Parlament pentru a alege un şef...

Citeşte ştirea
Urmăreşte-i activitatea
acum şi pe conturile:
Twitter Alexandru Tanase si Facebook Alexandru Tanase